Încă o seară de distracție s-a încheiat în compania Liliana si Violeta Geapana, Marian Haiducu, Mihaela Gurău și Schimbul 3 by Adrian Ordean

Sâmbătă seară, chiar dacă vremea a vrut să ne strice distracția nu a reușit. Evenimentul organizat de Palmyra Events a făcut ca publicul spectactor să învingă micii stropi de ploaie și să danseze alături de artiștii ce au urcat pe scena festivalului.

LILIANA SI VIOLETA GEAPANA

Programul din cea de a doua seară a fost deschis de dobrogenele noastre frumoase și talentate, sorile Geapana. Liliana și Violeta ne-au încântat cu glasul lor și ne-au adus în dar cântul dobrogean.

Liliana și Violeta Geapana folclor dobrogean pe scena festivalului Sărbătoarea Berii din Tulcea

Publicată de Tulcea Events pe Sâmbătă, 13 iulie 2019
MARIAN HAIDUCU

Seara a continuat cu un super recital Marian Haiducu. Artistul a ridicat publicul la dans prin horele și sârbele interpretate. Amintim că anul trecut tot la Tulcea, doar că la Sarichioi artistul anunța în premieră ruperea de trupa Haiducii, acesta dorind un proiect solo. Marian a luat hotărârea de a reforma o trupă după un conflict de opinii cu foștii săi colegi, astfel a luat ființă trupa 3 Haiduci. În continuare Marian Haiducu se bucură de un succes bine meritat. Pe Marian îl găsiți la Club Vila Bran acolo unde în fiecare marți are un program special pentru clienții resortului, cât și la spectacolele din țară.

Marian Haiducu live la Tulcea

Marian Haiducu' pe scena Sarbatorii Berii la Tulcea

Publicată de Tulcea Events pe Sâmbătă, 13 iulie 2019
MIHAELA GURĂU

Încinși de Marian Haiducu, atmosfera a continuat cu o ”moldoveancă cu-i nu-i nimeni”. Mihaela Gurău prin glasul său moldovenesc a încins și mai tare atmosfera cu bătutele sale moldovenești. Celebra melodie ”ca moldoveanca nu e nimeni” a fost piesa de rezistență a spectacolului. Frumoasa interpretă a dorit să facă un cadou muzical tulcenilor și ne-a cântat în premieră noul său single. La auzul acestuia, publicul la final a cerut un bis. După spectacol artista a făcut poze cu fanii și a primit mici cadouri din partea acestora.

Mihaela Gurau live la Tulcea!

Publicată de Ionut Chirica pe Sâmbătă, 13 iulie 2019
SCHIMBUL 3 BY ADRIAN ORDEAN

Cum după o așa petrecere cu muzică populară era nevoie de puțină pauză, seara a fost încheiată de Schimbul 3 by Adrian Ordean. Trupa a interpretat melodii celebre a celor de la Roșu și Negru, Compact, publicul fiind în delir și interpretând alături de artiști fiecare strofă, cât și câteva piese mai noi.

Schimbul 3 Adrian Ordean live pe scena Sărbătorii Berii la Tulcea!! Mulțumim!

Publicată de Ionut Chirica pe Sâmbătă, 13 iulie 2019

Vă așteptăm și în această seară alături de artiștii ce vor urca pe scena în ultima seară a festivalului ”Sărbătoarea Berii”. Seara se va încheia cu un super concert marca Proconsul! Nu cred că există tulcean să nu cunoască versuri din melodii celebre precum ”De la ruși vine ploaia”, ”Cerul”, ”Pentru tine” sau chiar și cele mai noi piese ”Un om mai bun” sau ”Visele care nu dorm”.

Programul evenimentului din această seară:

Duminică 14.07.2019

  • 19:00 – Elisa Hechelciuc
  • 20:00 -Simona Bănică
  • 21:00 – Chihlimbar
  • 22:00 – Proconsul 

Mai multe imagini găsiți aici: POZE SĂRBĂTOAREA BERII 2019 TULCEA

Related posts

Leave a Comment